Salturi cu bicicleta'mi inexistenta

Comentariile sunt binevenite:P

O zi aproape insorita de toamna, inca rece si umeda dupa ploile ce s-au abatut asupra orasului, ma scoate de urechi afara din casa, la o inghititura de aer proaspat poluat. Amortit de atata nesomn, cu ochii grei de atata somn, imi iau singurele haine curate ce raspandeau un miros usor de zambiluta, le cobor miraculos de usor pe mine, imi iau off the wall-ul dupa o spalatura grijulie si ies din scara blocului. Aerul proaspat de roti de masina imi zgarie mucoasa nazala, spunandu-i creierului ca ar fi bine sa imi iau si un pachetel de servetele. Si cum toate pornesc de sus, am rezolvat situatia. Ma indrept cu pasi marunti spre centrul orasului...am ajuns incredibul de repede...cred ca a durat aproximativ 30 de secunde, timp in care ma gandeam : "Mai sa fie! Ce bine e sa stai in centru!:))" Am ajuns la distinsul Seju mi amigo si impreuna cu domn'soara'i Ili destinatia finala a devenit The Coffee Shop, mai precis cafeaua de dimineata sorbita in liniste la umbra acoperisului. Timpul a inceput sa se dilate fara sa ne anunte. Tragand cu un ochi la ceas si cu unul la geam, am disparut subit spre parcul mare in cautare de bureti...de tabla. Nu!:)) Ne gandeam si noi sa facem niste poze. Eh noroc ca eu eram cu bicicleta si am avut unde si de unde sa sar cu ea.
Off si ce salturi uriase am facut, ca nici mie nu imi venea sa cred ca vad lumea atat de mica de sus. Rotile se invarteau atat de bine incat nici cel mai mic sunet nu reuseau sa il scoata. Pedala era excelenta. Fixata si stabila exact pentru talpa mea. Multa treaba multa osteneala, nu mai facusem asa ceva de multa vreme si eram foarte bucuros si radiam o satisfactie de neintalnit.
Vai dar in momentul in care totul merge asa de bine, inseamna ca ceva a mers gresit. Nu puteam sa imi dau seama ce... totul parea ok. Era lumina buna, aerul parca te ducea cu gandul la munte, apa suna usor in dreapta mea, trestiile fosneau un cantec de toamna si constiinta imi spunea foarte hotarata:"Ma copile! tu nu ai bicicleta! Ce tot vorbesti?". Aceste cuvinte mi-au sunat in cap cu un ecou indelungat, si incercam cu multa stradanie sa imi dau seama de semnificatia lor. Si precum un "evrika" mi-am dat seama ca intr-adevar nu am bicicleta si......am cazut intr-un noroi atat de moale si zemos incat si acum ma doare in f..esa. Off si cum nu era suficient, am fost debarasat si de singurul meu ceasornic, ce ma tine la curent cu fusul nostru orar.

Dar totusi e bine de tinut minte ca fiecare tic tac contine doua calorii:D

Iar dupa o respiratie proaspata am hotarat sa ma ridic, sa nu raman rapus la pamant. Sa ma feresc de o raceala umilitoare la ovare si sa imi iau drumul spre casa.
Invins nu am fost, decat de constiinta mea. Pantalonii si-au primit pedeapsa binemeritata, noroiul i-a strapuns de pe o parte pe alta. Fara varsare de sange dar cu varsat de noroi, am ajuns acasa, si impreuna cu Ariel (din desene) am trimis vesmantul in lumea atotadanca a apelor Hasdatelui.