Amicitia imortalis

Asa intr-o seara aproape ca oricare alta, tigari, bere, chef si inspiratie. A iesit o poezie scrisa de doi oameni aproape diferiti:

*** Stau aici în noaptea lină,
Cu un pahar de bere şi o ţigară-n mână
Şi vorbele să-mi vină
Grăind povestea fină.

** Cântând piese aiurea
Alături de un prieten bun,
Cu un pahar de bere şi o ţigară-n mână,
Ce aş putea mai mult să spun?

*** Sunt multe ce le simt acum
Şi cred în el şi-n mine
Sunt clipe ce nu pot să uit,
Suavă nostalgie.

** O ancoră înfiptă-n timp,
Numită prietenie,
Zile şi nopţi al căror chip
Picteaz-o tinereţe vie.

*** Un gând frumos, o vorbă bună,
Un cântec se aude,
O strângere de mână, între fraţi
Cearcăne ude...

** Nenorociţi cei care
Nu au un umăr pe care să cadă,
Când poezia „El şi ea” dispare
Şi singuri rabdă.

*** Dar când găseşti unde să cazi
Nu mai există cuvântul „suferinţă”
Şi simţi cum totul stă în loc,
Fiind atât de calmă propria-ţi fiinţă.

** Idei de aur
Târâte prin mocirlă
Şi-n loc de-arhanghelii cu pene,
Pe stradă vezi statui cu-aripi de ţiglă.

*** Şi poate câte câte-un înger cu chip frumos
Cu aripi făurite din lacrimi şi din fier
Plânge în noi şi peste noi o ploaie
Căzută dinspre cer.

** În poezii lacrimi nu curg:
Se sparg cristale de-a inimii nicovală.
Lăsând oraşu-n spate, să ne-amintim de un amurg,
Pe-a unui munte poală.

Suferinţe de porţelan
Se sparg de asfalt, renasc pe stânci
Lângă un foc ce arde lemne
Şi-arde în inimi adânci.

Să stau cu ea, cu el şi cu-a lui ea
Cu-o bere-n mână şi-o ţigară ce părea uitată.
Alături de ei, lumea părea pare-a fi a mea
Şi totu-ncepe cu „A fost odată”

Şi-n spate-ale pădurii frunze să ne cânte
În fiecare an,
Lângă aceeaşi râpă, versuri mute
Cu a mea ea şi cu a sa,
Bine-nţeles, a ta Ştefan!

*** Şi-atunci aş mai avea o ultimă dorinţă:
De trec pe-o stradă-odată, aşa, peste vreo zece ani
Simţind muşcând din mine o tandră dimineaţă
Să văd din depărtare un titlu scris pe geam:
„Al tău frate de cruce, Adrian”

„Au fost odată” şi nu s-au terminat
O clipă şi înc-o clipă şi încă alte mii
Nu ne vom stinge ca focul care moare,
Vom arde pentru noi şi vom rămâne vii.

** Vom fi mereu flăcări
Ce de la sine ard,
Pe-ale destinului cărări
Vom presăra ace de brad.

---------------------------
Născuţi cu munţi în suflet
Şi marea, nostalgie,
La ora trei şi un sfert
Au scris doi fraţi
Această poezie.

NOTĂ:
*** eu
** el